×

Program Național de Cercetare „Orizont 2000”

În anul 1999, temele de cercetare dezvoltare medicală şi farmaceutică atribuite de Comisia 14 medicină, biologie, biotehnologie în cadrul Programului Naţional de cercetare „Orizont 2000″, au cuprins domenii de mare importanţă ştiinţifică naţională si internaţională, fiind în strânsă corelaţie cu tematica de cercetare a Comunităţii Europene şi cu preocupările în domeniu avute de statele Americii de Nord. Temele cu importanţă deosebită realizate în anul 1999 şi care reprezintă noutăţi absolute în România, sunt cele care au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea ştiinţei medicale contemporane.

Obiectivele Ştiinţifice urmărite în cadrul Programului” Orizont 2000″ se înscriu în politicile de cercetare şi de asistenţă medicală promovate de Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Academia de Ştiinţe Medicale şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cercetarea ştiinţifică medicală a urmărit obiective strategice de mare actualitate abordând într-o dinamică activă, flexibilă şi multidisciplinară, domenii extinse pornind de la analiza fundamentală a fenomenelor patologice umane până la promovarea celor mai recente rezultate ale creaţiei ştiinţifice din medicina experimentală, clinică și exploratorie. S-a urmărit, ca obiectiv principal, aplicarea rezultatelor cercetării medicale în sistemul medical românesc şi integrarea noastră ştiinţifică în Comunitatea Europeană şi în recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Dintre obiectivele urmărite în cadrul tematic pe 1999, în cadrul Programului Orizont 2000″ amintim:

  • Promovarea şi susţinerea cercetărilor fundamentale în vederea înţelegerii mecanismelor îmbolnăvirii la om şi promovarea cercetării multisectoriale între medicină şi alte domenii ca: biofizica, biochimia, biotehnologia, informatica medicală;
  • Dezvoltarea cunoştinţelor în domeniul patologiei copilului, adolescentului, adultului şi vârstnicului, cu un accent deosebit pe modalităţile de prevenire a bolnăvirilor, a scăderii morbidităţii din diverse cauze;
  • Dezvoltarea şi organizarea în ţara noastră a unor sisteme medicale tehnologice avansate care să permită crearea băncilor de organe şi să dezvolte chirurgia transplantului de ţesuturi şi organe;
  • Cercetări cu caracter fundamental strategic care să combată procese patologice umane cu grave efecte asupra populaţiei (cancer, diabet, maladii psihice, boli de sistem, boli infecto-contagioase);
  • Realizarea, prin mijloace proprii, de noi metode, instalaţii, instrumente, aparate şi biotehnologii în domeniul medicinii aplicative, a aparaturii medicale, medicamentelor originale, reţetelor informaţionale medicale specifice, care să permită creşterea calităţii actului medical şi să ducă la îmbunătăţirea vieţii și sănătăţii habitatul nostru.

Programul de cercetare-dezvoltare „Orizont 2000” din domeniul ştiinţelor medicale, farmaceutice, a biologiei şi biotehnologiilor, are un caracter pronunțat de noutate şi continuitate. Desfăşurat pe parcursul a 4 ani, a fost coordonat ştiinţific de către A.S.M. prin structurile sale şi cu ajutorul competent al unor membri ai acestei instituţii. Comisiile de avizarea a rezultatelor ştiinţifice au cuprins membri A.S. M. trebuie menţionat faptul că numeroase colective de cercetători din institute, centre, nuclee şi spitale, au fost coordonate de personalităţi din instituţia noastră academică.

Proiectele desfăşurate în cadrul programului „Orizont 2000” au fost în strânsă legătură cu obiectivele ştiinţifice ale Programului cadru 5 al Comunităţii Europene ceea ce a permis unor instituţii de cercetare dezvoltare să participe la acest program european. De asemenea au existat şi program de parteneriat, internaţional cu instituții din S.U.A., Israel, Canada, Rusia, Turcia, ş. a. Cele 152 de proiecte de cercetare au fost atribuite la 7 institute naţionale de cercetare şi la cele 8 universităţi de medicină din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Craiova, Tg. Mureş, Oradea şi Constanța. Rezultatele parţiale şi finale au fost prezentate în cadrul a 173 de manifestări ştiințifice din ţară şi străinătate (congrese, simpozioane, semninarii, conferinte şi workshop-uri precum şi în peste 363 comunicări ştiinţifice). De asemenea realizarea şi publicare la finalizarea programului a unui număr important de lucrări de specialitate (peste 46) monografii şi tratate. O menţiune aparte trebuie acordată celor 16 brevete ştiințifice rezultate din tematica de cercetare şi care au fost acordate de O.S.I.M.

Finalizarea programului „Orizont 2000” a urmărit perfecţionarea ştiintifică a personalului de specialitate şi înzestrarea unităţilor de cercetare cu aparatură modernă cu tehnici avansare în domeniile prioritare. Va permite prin rezultatele obţinute, lansarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare în limitele programului cadru VI a Comunității Europene, care s-a desfăşurat între 2003-2006.

Rezultatele obţinute în programul „Orizont 2000” sunt notabile în domeniul metodologiilor de diagnostic în domeniul transplantului de organe, noi substanţe biologice active din domeniul farmaceutic, noi produse de sinteză cu aplicabilitate în biotehnologii.

Cercetarea medicală şi farmaceutică, pentru anul 2002 se poate caracteriza prin înscrierea temelor şi obiectivelor în cadrul programelor specifice prioritare la nivel naţional, în strânsă colaborare cu programele Ministerului Sănătăţii şi Familiei dintre care enumerăm: programul de cercetare fundamentală, medicală românească; programul de cercetare în domeniul transplantului de organe şi de realizarea a băncilor de ţesuturi; de spraveghere şi control a bolilor cardiovasculare în colaborare cu O. M.S.; de luptă împotriva bolilor infecţioase; de cercetare şi de luptă împotriva cancerului; de cercetare în domeniul medicamentului românesc; în domeniul patologiei copilului şi adolescentului; în domeniul sănătăţii publice şi prevenirii îmbolnăvirilor.