Mesajul Academiei de Științe Medicale de Ziua Mondială a Sănătăţii -2022
“Planeta noastră, sănătatea noastră”
Suntem capabili să regândim o lume în care toţi oamenii să aibă acces la aer curat, apă și alimente? O lume în care economiile acordă prioritate sănătății și bunăstării? Unde orașele pot fi locuite și unde oamenii au control asupra sănătății lor și asupra planetei? Sunt întrebări pe care Organizația Mondială a Sănătății(OMS) le adresează naţiunilor şi la care fiecare dintre noi este obligat să mediteze.
”Planeta este poluată, se confruntă cu pandemie, creșterea numărului cazurilor de cancer, astm, boli de inimă, obezitate. Anual, peste 13 milioane de decese în întreaga lume sunt atribuite unor cauze de mediu care pot fi prevenite. Printre acestea se numără criza climatică, care este cea mai mare amenințare pentru sănătatea omenirii. Într-adevăr, criza climatică este și o criză de sănătate”, arată OMS.
Ce putem face pentru a ne proteja planeta şi, implicit sănătatea?
După 2 ani de pandemie, în care echipele medicale au luptat din răsputeri pentru viaţa semenilor lor, este momentul pentru schimbare. Este timpul să recunoaştem slăbiciunile şi limitele sistemului sanitar. Să milităm împreună pentru o sănătate puternică, pornind de la o strategie naţională care să asigure sustenabilitate şi continuitate, un consens politic de nezdruncinat.
Academia de Ştiinţe Medicale lansează, în acest an, acţiuni menite să atragă atenţia asupra riscului pe care îl reprezintă poluarea şi folosirea în exces a materialelor plastice care sufocă planeta, asupra riscurilor la care ne expunem consumând alimente şi băuturi mult prea procesate, nesănătoase, asupra bolilor cauzate de încălzirea globală. Trebuie să ştim că fiecare dintre noi poate face ceva pentru a salva planeta. De ceea ce vom face astăzi pentru un mediu curat şi sănătos, va depinde sănătatea noastră şi a familiilor noastre.