×

Parteneriat strategic în domeniul sănătății și cercetării între România și Republica Moldova

Parteneriat strategic în domeniul sănătății și cercetării

între România și Republica Moldova

Academia de Științe Medicale din România, Asociația One Health Academician Nicolae Manolescu Strunga și Academia de Științe a Moldovei au semnat un protocol de colaborare care vizează dezvoltarea și implementarea de proiecte comune în domeniul „One Health”.

Acordul are ca obiective realizarea de studii și cercetări în domenii conexe sănătății umane, veterinare și de mediu, organizarea de evenimente, conferințe și workshop-uri pe teme de actualitate, schimbul de date, expertiză și bune practici în domeniul cercetării, precum și sprijin reciproc în cadrul programelor de finanțare naționale și internaționale.

Documentul a fost semnat de către președintele Academiei de Științe Medicale, Prof. Dr. Mircea Beuran, președintele Asociației „One Health”, Prof. Dr. Ioan Sîrbu, și președintele Academiei de Științe a Moldovei, Acad. Ion Tighineanu.