Academia de Științe Medicale organizează conferința cu tema
“ ANTIBIOTICOTERAPIA: RESURSĂ TERAPEUTICĂ FINITĂ”
Coordonatorul științific al dezbaterii este Prof. dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” București.
Evenimentul va avea loc în data de 29 noiembrie, începând cu ora 10, și va fi transmis live pe pagina de facebook a Academiei de Științe Medicale.
În cazul în care nu puteți urmări transmisiunea în direct, înregistrarea acesteia va fi disponibilă atât pe pagina de Facebook, cât și pe canalul de YouTube al Academiei de Științe Medicale.
PROGRAM:
Cuvânt de deschidere din partea Biroului Executiv al Academiei de Științe Medicale
Prof. dr. Emanoil Ceaușu
Secretar general al Biroului Executiv al ASM
Membru titular al Academiei de Științe Medicale
Prof. Dr. Simin Aysel Florescu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
TEMA: Antibioticele – resursă terapeutică finită
Șef Lucrări Dr. Geta Vancea
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
TEMA: Provocări și oportunități în administrarea antibioticelor la copii
Dr. Rodica Tănăsescu
Vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
TEMA: Așa da, așa nu în antibioterapie
Șef Lucrări George Gherlan, Prof. Dr. Simin Aysel Florescu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
TEMA: Pandemia Clostridium Difficile, o consecință a excesului de antibiotic
Șef Lucrări Dr. Maria Nica, Prof. Dr. Simin Aysel Florescu, Prof. Dr. Emanoil Ceaușu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
TEMA: Rezistența la antibiotice- mecanisme și consecințe
Dr. Doctorand Elena Nedu, Prof. Dr. Simin Aysel Florescu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
TEMA: Prescrierea de prima intenție a antibioticelor în cabinetul medical-un prim pas pentru scăderea rezistenței la antibiotice