Condiții generale
Biroul Executiv al Consiliului Științific al Academiei de Științe Medicale asigură conducerea operativă a Academiei de Științe Medicale între ședințele Consiliului Științific al Academiei de Științe Medicale.
Biroul Executiv este format din un Președinte, un Vicepreședinte Executiv, doi Vicepreședinți și un Secretar General, aleși din rândul membrilor titulari ai Academiei de Științe Medicale.
La ședințele Biroului Executiv pot participa în calitate de invitați de onoare, fără drept de vot, foștii președinți ai Academiei de Științe Medicale care au deținut minimum două mandate de președinte.
Ședințele ordinare ale Biroului Executiv au loc lunar sau ori de câte ori este nevoie și se convoacă de președinte.
Biroul Executiv stabilește măsuri și ia decizii pentru îndeplinirea hotărârilor Consiliului Științific şi pentru rezolvarea problemelor curente. Răspunde față de Consiliul Științific pentru buna desfășurare a întregii activități a Academiei de Științe Medicale.
Hotărârile Biroului Executiv se iau prin vot deschis, cu majoritate simplă.
Propuneri de candidați
La funcțiile de Președinte, Vicepreședinte și Secretar General pot depune dosare doar membrii titulari ai Academie de Științe Medicale conform art. 22, lit. b) din Statutul Academiei de Științe Medicale, cu toate modificările și completările ulterioare.
Președintele, vicepreședinții și secretarul general sunt aleși de Adunarea generală a Academie de Științe Medicale pentru un mandat de 4 ani, având dreptul de a fi realeși pentru încă un mandat.
Biroul Executiv al Consiliului Științific al Academiei de Științe Medicale este alcătuit dintr-un Președinte, un Vicepreședinte Executiv, doi Vicepreședinți și un Secretar General conform Legii 264/2004 și Statutului Academiei de Științe Medicale cu toate completările și modificările ulterioare. Președintele, Vicepreședintele Executiv și cei doi vicepreședinți au rol onorific, iar Secretarul General este angajat cu un Contract Individual de Muncă de 8 ore/zi prezență la locul de muncă.
Dosarele de candidați vor conține o cerere și un CV. Se va pune accent pe activitatea pe care candidatul a desfășurat-o în cadrul Academiei de Științe Medicale, cum a ajutat Academia de Științe Medicale în ultimii patru ani, ce lucrări a publicat în calitate de membru al Academiei ș.a.
Candidaturile vor fi depuse individual, iar candidații vor fi aleși individual.
Candidații vor fi aleși prin vot secret, cu jumătate plus unu din numărul membrilor cu drept de vot (membri titulari și membri corespondenți) prezenți în urma realizării cvorumului.
Adunarea generală a membrilor Academiei de Științe Medicale este legal constituită în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și ia hotărâri valabile cu votul majorității simple a celor prezenți. Dacă la prima convocare nu este întrunit numărul legal de două treimi din membri, se convoacă, în termen de maximum 30 de zile, o nouă adunare, care se consideră legal constituită în prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul total de membri. În cazul în care nici la a doua convocare nu este întrunit numărul legal de membri, se convoacă, în termen de maximum 10 zile, o nouă adunare, care se consideră legal constituită cu numărul membrilor prezenți.
În timpul Adunării Generale de alegeri, ședința va fi condusă de un prezidiu propus de Adunarea generală și format din 3-5 membri titulari care nu candidează.
Doar candidaturile avizate de Consiliul Științific vor fi supuse la vot în Adunarea Generală.
Se declară aleși pentru fiecare funcție candidații care au obținut jumătate plus unu din numărul voturilor, în ordinea descrescătoare a voturilor favorabile exprimate.
Atribuțiile funcțiilor
Președintele Academiei de Științe Medicale este președintele Consiliului Științific și al Biroului Executiv și are următoarele atribuții:
- a) conduce și îndrumă întreaga activitate a Academiei de Științe Medicale pe baza hotărârilor Adunării generale a Academiei de Științe Medicale și ale Consiliului științific al Academiei de Științe Medicale;
- b) reprezintă Academia de Științe Medicale în relațiile cu terții și este ordonator de credite;
- c) asigură legătura permanentă cu Ministerul Sănătății și cu alte ministere;
- d) reprezintă și angajează Academia de Științe Medicale, în condițiile legii, în relațiile cu persoane juridice și fizice române și străine și informează Consiliul Științific al Academiei de Științe Medicale asupra acțiunilor întreprinse și a rezultatelor acestora;
- e) convoacă și prezidează ședințele Adunării Generale a Academiei de Științe Medicale, ale Consiliul Științific al Academiei de Științe Medicale și ale Biroului Executiv al Consiliului Științific al Academiei de Științe Medicale;
- f) asigură îmbunătățirea activităților de cercetare-dezvoltare din domeniile Academiei de Științe Medicale;
- g) emite decizii în executarea hotărârilor Adunării generale a Academiei de Științe Medicale, ale Consiliului Științific al Academiei de Științe Medicale, precum și în exercitarea atribuțiilor proprii;
- h) răspunde de patrimoniul Academiei de Științe Medicale
- i) stabilește și revizuiește periodic atribuțiile vicepreședinților.
Secretarul general al Academiei de Științe Medicale este secretarul general al Consiliului Științific și al Biroului Executiv și are următoarele atribuții:
- a) urmărește și ia măsuri de îndeplinire a hotărârilor Adunării Generale a Academiei de Științe Medicale, ale Consiliul Științific al Academiei de Științe Medicale și ale Biroului Executiv;
- b) coordonează și răspunde de activitatea aparatului de lucru al Academiei de Științe Medicale;
- c) pregătește documentele de lucru pentru Adunarea Generală a Academiei de Științe Medicale, ședințele Consiliului Științific al Academiei de Științe Medicale și ale Biroului Executiv al Consiliului Științific al Academiei de Științe Medicale;
- d) urmărește activitatea curentă a secțiilor științifice de specialitate și a filialelor teritoriale;
- e) coordonează activitatea de editare a publicațiilor Academiei de Științe Medicale;
- f) îndeplinește alte atribuții stabilite de Biroul Executiv al Consiliului Științific al Academiei de Științe Medicale și de președintele Academiei de Științe Medicale
- g) răspunde de întocmirea și expedierea corespondenței Academiei de Științe Medicale și de relațiile funcționale dintre Academia de Științe Medicale și alte instituții;
- h) răspunde, alături de președinte, de activitatea economico-financiară.
Vicepreședintele executiv are ca sarcină coordonarea activității secretarului general în îndeplinirea atribuțiilor sale.
Modalitatea de alegere
Propunerile de candidați sunt adoptate de Adunarea Generală, în urma deliberării și a votului secret.
După încheierea adunării de dare de seamă, Vicepreședintele Executiv al Academiei de Științe Medicale solicită Adunării Generale trei propuneri pentru Comisia de numărare a voturilor.
După ce Adunarea Generală votează cei trei candidați pentru Comisia de numărare a voturilor, aceștia își vor alege un Președinte.
Comisia de numărare a voturilor va avea ca atribuții preluarea urnelor de vot după terminarea procesului de votare, numărarea voturilor și întocmirea unui proces verbal căruia îi va da citire în fața Adunării Generale.
Conform Legii 264/2004, art. 15, alin. (2), numai membri titulari și corespondenți au drept de vot.
Buletinele de vot sunt prevăzute cu o căsuță în care se va scrie „Da” pentru candidatul dorit sau se va scrie „Nu” pentru candidatul refuzat.
Atenție! Dacă tăiați numele, scrieți pe lângă, scrisul nu este lizibil sau faceți orice alt semn pe buletine pe lângă cele indicate, VOTUL va fi considerat NUL.
Dacă Buletinul de vot este returnat în alb, acesta va fi considerat NUL.
Buletinele se vor împături de către alegător și se vor introduce în urna de votare.
După terminarea procesului de votare, începe procesul de numărare a voturilor de către Comisia de numărare a voturilor.
Voturile vor fi numărate într-o cameră separată de către Comisia de numărare a voturilor.
La finalul numărătorii, Comisia de numărare a voturilor va întocmi un Proces-Verbal în care va consemna numele candidatului, locul pentru care a candidat și numărul de voturi primite. Pentru a ocupa locul pentru care a candidat, acesta trebuie să primească jumătate + 1 din voturi.
Comisia de numărare a voturilor va anunța rezultatul obținut în fața Adunării Generale, acesta fiind consemnat în Procesul-Verbal.