×

MEDICINA DE PRECIZIE ÎN ALERGOLOGIA ȘI IMUNOLOGIA ROMÂNEASCĂ

Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC), sub egida Academiei de Științe Medicale din România (ASM), organizează masa rotundă cu tema „MEDICINA DE PRECIZIE ÎN ALERGOLOGIA ȘI IMUNOLOGIA ROMÂNEASCĂ”.

Evenimentul va avea loc vineri, 10 decembrie 2021, orele 13.00-15.00 și va putea fi urmărit pe platforma https://alergologie.mediamed.ro.

Evenimentul are ca obiectiv prezentarea progreselor din alergologia românească, din perspectiva noilor provocări generate de creșterea prevalenței și poverii socio-economice induse de afecțiunile alergice la nivel mondial, în noua eră a medicinei de precizie. Tematica abordată se adresează medicilor și cercetătorilor care practică în domeniul alergologiei și imunologiei clinice, dar și celor din specialitățile conexe, interesați în managementul optim al pacienților cu afecțiuni alergice și, implicit, în ameliorarea calității vieții acestora.

Cunoașterea politicilor de sănătate de la nivel european și implementarea acestora la nivel național vor duce la o mai bună educare a profesioniștilor din domeniul sănătății și a publicului cu privire la importanța și impactul bolilor alergice ca problemă de sănătate publică.

Program

13:00 -13:10 – Cuvânt de deschidere

Prof. Dr. Virgil Păunescu
Vicepreședinte ASM
Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara

13:10 -13:30 – Imunomodularea în bolile alergice și astm

Prof. Dr. Ioana Agache
Fost Președinte al Academiei Europene de Alergie și Imunologie Clinică (EAACI)
Universitatea Transilvania Brașov

13:30 -14:00 – Diagnosticul molecular de precizie în bolile alergice – o nouă provocare

Prof. Dr. Carmen Panaitescu
Președinte SRAIC
Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara

14:00 -14:20 – Aspecte actuale în diagnosticul de precizie în alergia medicamentoasă

Conf. Dr. Roxana Bumbăcea
Fost Președinte SRAIC
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București

14:20 -14:40 – Viziunea asupra dezvoltării medicinei din perspectiva ITRE

Cristian Bușoi
Preşedinte al Comisiei pentru Industrie şi Cercetare din Parlamentul European (ITRE)

14:40 -15:00 – Panel de discutii sub coordonarea Prof. Dr. Ioana Agache și Prof. Dr. Carmen Panaitescu